Rolul cel mai important în transportul public din Budapesta îl are Regia Autonomă de Transport Public al Budapestei, BKV, operatorul reţelei de metrou, de autobuz, de troleibuz, de trenuri de interes local şi de tramvaie.
Transportul din Budapesta e foarte eficace: datorită reţelei dezvoltate de transport se poate ajunge practic oriunde zi şi noapte. Pe lângă cele mai mult de 180 de curse de autobuz, 14 curse de troleibuz, 29 linii de tramvai, 3 linii de metrou regia autonomă deserveşte publicul călător şi cu curse importante din punct de vedere istoric şi, nu în ultimul rând, interesante ca de exemplu telefericul spre Budavár (Budavári Sikló), calea ferată cu cremalieră, sau chiar funicularul (Libegő).
Bilete se pot cumpăra în staţiile de metrou, prin automatele de bilete, în tutungeri sau chioşcuri de ziare. Biletele de 1 călătorie (320 HUF) sunt valabile pe autobuz, troleibuz, metrou, calea ferată cu cremalieră, pe lungimea totală a liniei respective, respectiv, pe trenurile de interes local în interiorul hotarului administrativ a Budapestei. Există diferite tipuri de bilete pe lângă cele convenţionale, cum ar fi bilete de corespondenţă (490 HUF), bilete de segment (260 HUF), bilete de 1 zi (1550 HUF), bilete de 3 zile pentru turişti (3850 HUF), bilete de 1 săptămână (4600 HUF) respectiv blocurile de 10 bilete (2800 HUF). Merită să alegeţi dintre acestea pe cea care e cea mai rentabilă.
Biletul trebuie validat încă înaintea începerii călătoriei la automatele de tratarea biletelor. Pe mijloacele de transport sau la ieşirea din staţia de metrou controlori ce poartă ca semn de identificare o banderolă şi o legitimaţie cu fotografie pot cere biletul pentru control.
Cetăţeni maghiari care au împlinit 65 de ani şi cetăţeni celorlalte state membre ale Uniunii Europene pot călători gratuit pe cursele asigurate de Regia Autonomă de Transport Public al Budapestei (BKV), cu excepţia telefericului, a funicularului şi a liniilor de navigaţie.
De la Aeroportul Ferihegy se poate atinge uşor prin autobuzul 200 (aeroport) până în staţia de metrou Kőbánya-Kispest, iar apoi de aici cu metroul 3 (albastru) e simplu de ajuns în centrul oraşului.